Nu omorâţi limba română !

M-am hotărât că e vremea unei astfel de postări, sperând într-o îmbunătăţire, fie ea şi mică.

O să trec direct la subiect, încercând să fiu cât mai simplă în exprimări, nu vreau ca unii care ajung pe pagina asta din nevoie să plece mai confuzi decât au venit.

Am ales următoarele exemple, fiind foarte folosite, fiind şi foarte des folosite în mod greşit, în special pe internet. Încerc, aşadar, o uşoară lecţie educativă.

Lecţia de azi: Unde şi când punem cratimă ?

aţi – se foloseşte în cele mai multe cazuri, ajutând la formarea timpului trecut (ex: aţi dansat, aţi fost, aţi ştiut, aţi învăţat) >>> se subînţelege că este vorba despre VOI

a-ţi – atunci când -ţi are funcţia de pronume şi însemnă „îţi”, cratima ţinând locul vocalei î (a-ţi aduce aminte, a-ţi face pe plac, a-ţi explica) >>> se subînţelege că este vorba de TINE

c-ai, c-am – nu este obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte pentru scurtarea pronunţiei ţinând locul unei vocale (ex: că ai; că am)

cai – animale ; cam – când înseamnă „destul de” , „aproximativ” (ex: stai cam departe)

ce-ţi – Nu există ceţi sau ceţ-i !!! Cratima înlocuieşte vocala „î”.
cel, cea, cei – se referă la un el/ ea/ ei şi este însoţit de un adjectiv (ex: băiatul cel mare, fata cea mare, cei tineri) Obs.: „cel” este folosit şi când arată gradul  de comparaţie al unui adverb (ex: el aleargă cel mai repede)

ce-l - cratima ţine locul vocalei „î”; poate fi înlocuit cu „ce îl” sau cu „pe care îl” (ex: pachetul ce-l ai în mână)

ce-a – formă mai scurtă de pronunţare pentru „ce a” (ex: ce-a făcut/ ce a făcut; ce-a/ ce a spus)

ce-i – cratima ţine locul vocalei „î”; poate fi înlocuit cu „ce îi/ pe care îi” (ex: ce-i zici, oamenii ce-i vezi pe stradă)

iau, iei, iau – de la verbul „a lua” (ex: eu iau masa, îţi iei rochia asta, ei iau maşina)

i-au, i-am – i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune (ex: i-au spus, i-am văzut)

ia-ţi – de la verbul „a lua”; -ţi are rolul pronumelui /tu/ (ex: ia-ţi /tu/ ceva frumos, ia-ţi telefonul) >>> se subînţelege că este vorba de TINE

i-aţi – pronume personal + aţi (ex: i-aţi văzut la şcoală, i-aţi spus adevărul)

ia – de la verbul „a lua” (ex: el ia masa la restaurant, ea ia note mari)

i-a – i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune (ex: /lui/ i-a venit taxi-ul, /ei/ i-a venit comanda)

iar – are sensul de „din nou” (ex: iar plouă, iar ai venit)

i-ar, mi-ar, v-ar, l-ar – partea dinaintea cratimei are rol de pronume personal (ex: /ei/ i-ar sta bine cu bluza asta, /mie/ mi-ar prinde bine o vacanţă,  /vouă/ v-ar fi plăcut spectacolul, /pe el/ l-ar prinde bine culoarea asta)

îmi – nu există î-mi sau îm-i !!!

îl – nu există î-l !!!

la – când indică direcţia (ex: m-am dus la film, la voi acasă e cald, mă rog la Dumnezeu)

l-a – l-ul are rol de pronume personal (ex: şeful l-a rugat pe colegul meu să... >>> /pe el/ l-a rugat)

lasă – nu există la-să, l-asă !!!

lăsaţi – nu există lăsa-ţi !!! (ex: lăsaţi lucrurile aşa cum le-aţi găsit, lăsaţi copilul în pace, ne lăsaţi să ne jucăm?) >>> se subînţelege că este vorba despre VOI / Dumneavoastră

lasă-ţi – nu există lasăţi !!!; -ţi are rol de pronume personal (ex: /tu/ lasă-ţi telefonul acasă, lasă-ţi părul lung) >>> se subînţelege că este vorba despre TINE

mai – luna mai din calendar şi pe post de adverb de întărire (ex: mai mult, mai bine, mai sus, mai tare)

m-ai, m-aţi, v-aţi, te-am – partea dinaintea cratimei are rol de pronume personal (m-, v-, te-) iar partea de după cratimă este un verb auxiliar (ex: m-aţi surprins, te-am văzut, v-aţi întors)

mie – rol de pronume, răspunde la întrebarea „Cui?” şi este însoţit de „îmi” (ex: mie îmi place melodia asta, îmi aduce mie) sau rol de numeral (ex: am o mie de motive să...)

mi-e – când poate fi înlocuit cu „îmi este” (ex: mi-e sete, mi-e dor)

nai – instrument muzical

n-ai, n-am, n-avem – nu este obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte pentru scurtarea pronunţiei ţinând locul unei vocale (ex: nu ai, nu am, nu avem)

nea  = zăpadă

ne-a, ne-am – ne- are rol de pronume personal; /pe noi / nouă/ noi/ (ex: ne-a minţit, ne-a spus că vine, ne-am distrat) >>> se subînţelege că este vorba de NOI

printr-o, printr-un – nu există printro sau printrun !!!

sau – când are sensul de „ori”; e vorba de o alegere (ex: mergem la film sau la restaurant, vrei vin sau bere)

s-au – când în faţa poate fi completat cu „ei/ele” (ex: /ele/ s-au dus la film; /ei/ s-au distrat)

sa – când arată posesia, înseamnă a lui/a ei (ex: cartea sa e pe jos, maşina sa e stricată)

s-a – când în faţă poate fi completat cu „el/ea” (ex: /el/ s-a dus afară, /ea/ s-a trezit)

săi – arată posesia, ai ei/ ai lui (ex: copiii săi sunt cuminţi)

să-i – cratima înlocuieşte vocala „î” , -i are rol de pronume (ex: să-i spui că... >>> să îi spui că...) Nu există s-ăi !!!
ţineţi – se referă la VOI / Dumneavoastră (ex: cu ce echipă ţineţi, ţineţi bine de volan)
ţine-ţi – -ţi are rol de pronume personal, se referă la TINE (ex: ţine-ţi lucrarea în faţă, ţine-ţi mâinile acasă)
va – pentru viitor (ex: va spune, va citi, va creşte, va fi, se va căsători)
v-a – v-ul este o formă a pronumelui „vouă” (ex: v-a adus, v-a învăţat, v-a spus >>> a spus vouă)
voi – nu există v-oi, vo-i !!!

De asemenea, orice personalizare (trimitere la o persoană) pe care vreţi să o faceţi unui verb, trebuie arătată printr-o cratimă, ex: fereşte-te; calmează-l, iubeşte-o, aranjează-le, spune-mi, cântă-ne.

Chiar aşa de grea e limba română? J

Aştept şi alte ortograme în comentarii, dacă le-am uitat eu.

25

Ieri am ajuns la fascinanta vârstă de 25 de ani. Pentru unii fascinantă, pentru mine demoralizantă. „Viaţa abia acum începe” încerca lumea să mă-mbărbăteze. Nu! Viaţa a început când te-ai născut! Ai căpătat libertate oficială la 18. Iar de atunci toţi anii care trec, te îmbătrânesc.

Pentru mine 25 e demoralizant. E momentul când, la un sfert de secol, realizez că nu am realizat nimic. E momentul când nu ştiu ce voi face în continuare. E momentul când nu am nicio explicaţie logică pentru firele albe din cap. E momentul când realizez ca poate... mi-am pierdut momentul!

De când m-am născut am fost învăţată să am aşteptări înalte. Întotdeauna am crezut că „pot mai bine de atât”. Din punct de vedere profesional, dar şi din punct de vedere personal. Am trecut peste mulţi şi multe, fiind sigură că voi găsi ceva mai bun. Societatea m-a făcut să cred că dacă am o facultate terminată, lucrurile vor veni de la sine. Şi că totul va fi perfect. Dar nu este. 

Da, am fost în locuri în care doar visam că o să ajung. În locuri în care mulţi încă visează că pot ajunge. Am cunoscut oameni care mi-au schimbat modul de gândire, care mi-au schimbat personalitatea, am văzut locuri şi oameni care m-au influenţat şi mi-au schimbat principiile de viaţă. Însă acum, toate aceste locuri şi toţi aceşti oameni sunt doar amintiri şi poveşti care încep cu „Când am fost eu în....”

Oarecum ciudat, având în vedere unde am ajuns acum, însă nu regret nimic din ce am făcut. Nu regret nicio decizie luată. Cred totuşi că am trecut prea uşor peste momente care, poate dacă le-aş fi dat mai multă atenţie, m-ar fi dus într-un loc mai bun. Dar am fost orbită de euforia vieţii independente, de libertatea pe care mi-am dorit-o şi pe care am şi primit-o, am fost orbită de oameni şi lucruri. Am făcut greşeli, dar mi-am spus întotdeauna că viaţa merge înainte. De aceea mi-am dorit să fac şi alte greşeli. Pentru că am putut! Am fost tot timpul sigură că atunci când va fi MOMENTUL, voi ştii, şi mă voi liniştii. Fie nu a apărut, fie nu l-am văzut eu şi l-am lăsat să treacă. Nu ştiu. Tot ce ştiu e că nu sunt acolo unde ma gândeam acum 10 ani că o să fiu. Şi sunt atât de departe, pentru că nici nu ştiu exact unde vroiam să fiu.

Nu regret deciziile luate, nu regret greşelile făcute şi probabil, dacă ar fi să-mi trăiesc viaţa încă odată, din păcate cred că aş trăi-o exact la fel. Şi nu pentru că nu am învăţat din greşeli, ci pentru că acestea m-au definit.

25 nu e numai vârsta la care realizez că nu ştiu ce-am făcut cu viaţa mea şi încotro să o apuc, ci e şi vârsta la care realizez că dacă aş primi o nouă şansă, aş face exact aceleaşi greşeli şi că aş avea aceleaşi aşteptări înalte pe care încă le am şi acum.

Sunt iubibila!

Am depasit 100 000 pageviews --------------------------->>>>>>>>>>>>>
Poate pentru unii nu e mult, dar pentru mine e enorm :).

Thank you!

Schimbari

Intrebare simpla. Oamenii se pot schimba ?
DA!  Dar numai la... "suprafata".
Nu cred ca omul isi poate schimba trasaturile, principiile si obiceiurile pe care le are in mod... inconstient. De exemplu: gelozia. Nu cred ca un om gelos se poate schimba. Pentru ca ii sta in natura sa fie asa, pentru ca nu stie si pentru ca NU POATE fi altcumva. Iar acest lucru nu cred ca poate fi controlat, deci, nici schimbat.
In schimb, multe altele pot fi controlate si pot duce la o schimbare, sa zicem majora, a unei persoane.
O persoana naiva poate deveni tupeista, o persoana care punea pret pe incredere si daruire totala poate ajunge sa insele, o persoana "cuminte" care prefera sa stea in casa sa citeasca o carte poate deveni un "party animal", un fumator inrait se poate lasa de fumat (si invers), o persoana "la locul ei" poate ajunge sa calce in picioare, o persoana careia ii pasa, poate ajunge pur si simplu sa... nu-i pese. Si exemplele pot continua.
Acestea le consider de "suprafata". Sunt schimbari pe care le facem pentru a ne adapta la lumea in care traim (destul de agitata, daca e sa ma intrebati), pentru a evolua, pentru a descoperi cine suntem cu adevarat si mai ales, le facem pentru ca VREM si ca PUTEM. Iar oricine le face pentru ca i-a cerut prietena/prietenul e un mare idiot. Daca te schimbi, te schimbi pentru tine si pentru nimeni altcineva! Nu ar trebui sa faci asta pentru a-i dovedi cuiva, oricui, ca poti. Chiar daca exista sau nu momente de regret, chiar daca exista sau nu momente de "ce dracu' a fost in capu' meu?!", timpul nu poate fi dat inapoi. Niciodata nu vom mai putea fi cine am fost. Schimbarile, fie ele si greseli, ne construiesc personalitatea, ne ajuta sa fim cine trebuie sa fim.
Insa... ne oprim vreodata? Ajungem vreodata in locul si momentul potrivit in care sa spunem : asta e viata pe care vreau sa o traiesc in continuare! Am putea fi vreodata siguri de acest lucru? Sigur nu ne-am pune niciodata intrebarea "Ce-ar fi fost daca...?" ?
Nu stiu daca exista acest moment, eu una nu l-am descoperit inca.

Fiecare zi ne aduce in fata o decizie, iar fiecare decizie ne aduce in fata o schimbare. Pe care o acceptam, o adoptam, o dezvoltam si... ne schimbam!

The Human Race

Ever wondered why they call it "the human race" ?
What are we racing for, why are we racing for, who are we racing with and more importantly, when do we stop racing?
Incepem aceasta "cursa" a vietii din prima secunda de viata, chiar si embrionul este urmarea unei curse. Pornim asadar in cursa catre primul pas, catre primul cuvant, catre prima zi de scoala, catre prima dragoste si asa mai departe. Alergam continuu catre... ceva.... si nu stim niciodata cand si daca ne vom opri.
Am spus-o si o mai spun. Consider ca toate se intampla cu un rost. Consider ca fiecare alegere facuta, fiecare drum pe care-l alegi, este drumul pe care TREBUIE sa-l alegi, este drumul care te va face omul care trebuie sa devi. Este cursa ta, la care trebuie sa participi si pe care o vei castiga... sau nu.
Cum stim ca am ajuns la destinatie, dar mai ales... exista o destinatie? Sau alergam toata viata?
Life's a journey, not a destination spunea un cantec. Oare ar trebui sa ma opresc odata din atatea intrebari pe care mi le pun si doar sa ma bucur de "calatorie"?
Citeam undeva, ca orice om ajunge la un anumit moment cand, reflectand asupra vietii sale, ii pare ca aceea nu e viata lui.  Ca parca a trait viata altei persoane. Nu concepe ca si-ar fi putut trai viata in felul acesta. Nu are job-ul pe care-l visa de mic, nu are familia pe care o visa de mic, nu a ajuns unde vroia sa ajunga. Ce inseamna acest moment? Ca s-a retras din cursa? Ca a renuntat la vise? Ca a renuntat la... viata lui? Ca poate cineva, undeva, ii traieste viata lui? Sau poate doar a considerat ca nu are nicio destinatie...

Si daca totusi exista o destinatie? Exista acel moment in care cunosti persoana pe care ai asteptat-o/cautat-o toata viata, iar in acel moment ai sentimentul de implinire, ai sentimentul ca ai castigat cursa, ai sentimentul ca ai ajuns la destinatie? Oare exista acest moment?! Cand stii ca totul va fi bine, cand stii ca nu mai trebuie sa alergi, cand stii ca ai reusit, cand stii ca ai ajuns...
Am alergat 24 de ani... si inca alerg.

hipsters gonna hate!

In ultima vreme ma lovesc tot mai des (poate nu ma "invart" eu in cercurile care trebuie) de notiunea de Hipster. 
Ce e asta si cum se manifesta, v-ati putea intreba. Pentru varianta oficiala si nedigerata, puteti gasi pe wikipedia toate detaliile.
Pentru varianta neoficiala si usor de inteles, aruncati o privire si deschideti urechile in jurul vostru. Sigur aveti un prieten "hipster", iar daca nu, inseamna ca voi sunteti acela.
Si totusi, a fi sau a nu fi hipster ?
Conceptul de hipster descrie o persoana, care pur si simplu se simte ca fiind "prea cool pentru lumea din jur". Hipsterii au activitati mai mult sau mai putin sociale, hobby-uri si placeri (pe principiul, tu ce "Like-uri" ai?) de care mai nimeni nu a auzit si AU GRIJA sa ti le prezinte cu un aer de superioritate. Ceva de genul: ma, eu ascult formatia X, dar de unde sa stii tu de-astea!
De asemenea, au grija sa se fereasca de TOT ce e la moda (chiar daca sunt lucruri interesante/bune), sau ma rog, au grija sa nu se afiseze cu lucruri la moda (ex. iPhone-uri, iPad-uri) sau sa fie prinsi vizionand un videoclip Adele. Ei poarta tricouri cu mesaje deep and meaningless pt "muritorii de rand", nu se folosesc de tehnologia si serviciile disponibile la capacitati maxime, evidentiind in mod constant ca "pe vremea mea, era mai bine".
Este o delimitare fina intre hipster si nostalgic avand in vedere, sa zicem, internet-ul, telefonul mobil, muzica. Daca un nostalgic isi aduce aminte cu placere de o discheta, de o caseta, de un Nokia 3310 sau de mIRC, un hipster refuza smartphone-ul si facebook-ul (sau le foloseste in scopuri "hipsteresti") , el refuzand sa faca parte din "turma", considerandu-se mult superior.

Daca ar fi sa dau o definitie, aceasta ar fi: hipsterii sunt umbrele retardate ale persoanelor cool de acum cativa ani si a caror grija principala e sa arate ca nu au nicio grija.


Pentru exemplificare, modern hipster:

Campania „Un zâmbet pentru fiecare”

UPDATE
Misiune indeplinita. In data de 8 aprilie 2012, ora 14:00 am fost in centrul Timisoarei cu 240 "zambete". In mai putin de O ORA am "impartit" 240 zambete in dreapta si-n stanga. Lumea mi-a zambit, mi-a multumit, m-a felicitat pentru idee.
Intrucat era FOARTE FRIG, nu am stat intr-un loc... asa ca am dat ture prin centru, oferind mesajul la cei cu care ma intersectam. Am dat la oameni in varsta, am dat la tineri, am dat la familii, am dat la doi politisti comunitari, am dat la domnul care da de mancare porumbeilor in fata catedralei, am dat si la toti vanzatorii prezenti la targul de Pasti din centru. Vestea a circulat repede, pe multi ii vedeam cum aratau mesajul si la altii spunand : uite ce am primit... ce tare! Unii mi-au cerut chiar ei. O persoana mi-a zis: mie mi-ai dat deja, iti multumesc mult!
Unii m-au intrebat daca pot sa dea si ei mai departe, unii m-au intrebat de unde stiu eu ca ei sunt minunati, le-am raspuns: pentru ca imi zambiti acum!
Mi-am atras si priviri ciudate, reactii de genul: dar de ce faci asta? Dar care-i scopul?!
Scopul e sa zambiti.
A fost o operatiune de o ora (!)... mesajele la xerox m-au costat 3.2 lei.
Cele 240 zambete ale celor 240 persoane au insemnat pentru mine mult mai mult decat unii isi pot imagina. M-am simtit minunat!
Data viitoare voi face 1000 mesaje.

________________________________

Vreau să dăruiesc zâmbete!

Poate nu le voi face ziua mai bună tuturor celor care-mi vor primi mesajul... dar chiar de-ar fi o singură persoană... eu tot m-aş simţi minunat!

Care este planul? Pai, am luat imaginea de mai jos 

 am deschis un Word, am pus de 6 ori poza pe pagina... am listat... şi voi face 50 copii xerox. Le voi tăia individual... Apoi mă voi duce în centrul Timişoarei şi voi „împărţi zâmbete”.

Ar fi minunat dacă mi s-ar alătura cineva, dacă nu... mă voi duce singură. De data asta sunt decisă! :)

Am prieteni care vor face aceeaşi acţiune, în alte oraşe din România. E stabilit deja!

Aş vrea astfel, dacă nu vreţi să luaţi parte în mod direct, să „daţi mai departe” acţiunea. Poate aveţi prieteni doritori...

Măcar pentru o zi, vreau ca românii să zâmbeasca... pur şi simplu pentru că sunt OAMENI MINUNAŢI!

Pentru mine una, faptul că îi voi aduce cuiva un zâmbet, aşa „din senin”, valorează mai mult decât cele 2-3 ore „pierdute” sau costul copiilor xerox.

Campania va avea loc DUMINICA, 8 APRILIE, ora 14:00. Dacă vremea nu va fi de partea mea (va ploua în Timişoara), voi lăsa pe ziua următoare.

Haideţi să zâmbim!