The Human Race

Ever wondered why they call it "the human race" ?
What are we racing for, why are we racing for, who are we racing with and more importantly, when do we stop racing?
Incepem aceasta "cursa" a vietii din prima secunda de viata, chiar si embrionul este urmarea unei curse. Pornim asadar in cursa catre primul pas, catre primul cuvant, catre prima zi de scoala, catre prima dragoste si asa mai departe. Alergam continuu catre... ceva.... si nu stim niciodata cand si daca ne vom opri.
Am spus-o si o mai spun. Consider ca toate se intampla cu un rost. Consider ca fiecare alegere facuta, fiecare drum pe care-l alegi, este drumul pe care TREBUIE sa-l alegi, este drumul care te va face omul care trebuie sa devi. Este cursa ta, la care trebuie sa participi si pe care o vei castiga... sau nu.
Cum stim ca am ajuns la destinatie, dar mai ales... exista o destinatie? Sau alergam toata viata?
Life's a journey, not a destination spunea un cantec. Oare ar trebui sa ma opresc odata din atatea intrebari pe care mi le pun si doar sa ma bucur de "calatorie"?
Citeam undeva, ca orice om ajunge la un anumit moment cand, reflectand asupra vietii sale, ii pare ca aceea nu e viata lui.  Ca parca a trait viata altei persoane. Nu concepe ca si-ar fi putut trai viata in felul acesta. Nu are job-ul pe care-l visa de mic, nu are familia pe care o visa de mic, nu a ajuns unde vroia sa ajunga. Ce inseamna acest moment? Ca s-a retras din cursa? Ca a renuntat la vise? Ca a renuntat la... viata lui? Ca poate cineva, undeva, ii traieste viata lui? Sau poate doar a considerat ca nu are nicio destinatie...

Si daca totusi exista o destinatie? Exista acel moment in care cunosti persoana pe care ai asteptat-o/cautat-o toata viata, iar in acel moment ai sentimentul de implinire, ai sentimentul ca ai castigat cursa, ai sentimentul ca ai ajuns la destinatie? Oare exista acest moment?! Cand stii ca totul va fi bine, cand stii ca nu mai trebuie sa alergi, cand stii ca ai reusit, cand stii ca ai ajuns...
Am alergat 24 de ani... si inca alerg.