Nu omorâţi limba română !

M-am hotărât că e vremea unei astfel de postări, sperând într-o îmbunătăţire, fie ea şi mică.

O să trec direct la subiect, încercând să fiu cât mai simplă în exprimări, nu vreau ca unii care ajung pe pagina asta din nevoie să plece mai confuzi decât au venit.

Am ales următoarele exemple, fiind foarte folosite, fiind şi foarte des folosite în mod greşit, în special pe internet. Încerc, aşadar, o uşoară lecţie educativă.

Lecţia de azi: Unde şi când punem cratimă ?

aţi – se foloseşte în cele mai multe cazuri, ajutând la formarea timpului trecut (ex: aţi dansat, aţi fost, aţi ştiut, aţi învăţat) >>> se subînţelege că este vorba despre VOI

a-ţi – atunci când -ţi are funcţia de pronume şi însemnă „îţi”, cratima ţinând locul vocalei î (a-ţi aduce aminte, a-ţi face pe plac, a-ţi explica) >>> se subînţelege că este vorba de TINE

c-ai, c-am – nu este obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte pentru scurtarea pronunţiei ţinând locul unei vocale (ex: că ai; că am)

cai – animale ; cam – când înseamnă „destul de” , „aproximativ” (ex: stai cam departe)

ce-ţi – Nu există ceţi sau ceţ-i !!! Cratima înlocuieşte vocala „î”.
cel, cea, cei – se referă la un el/ ea/ ei şi este însoţit de un adjectiv (ex: băiatul cel mare, fata cea mare, cei tineri) Obs.: „cel” este folosit şi când arată gradul  de comparaţie al unui adverb (ex: el aleargă cel mai repede)

ce-l - cratima ţine locul vocalei „î”; poate fi înlocuit cu „ce îl” sau cu „pe care îl” (ex: pachetul ce-l ai în mână)

ce-a – formă mai scurtă de pronunţare pentru „ce a” (ex: ce-a făcut/ ce a făcut; ce-a/ ce a spus)

ce-i – cratima ţine locul vocalei „î”; poate fi înlocuit cu „ce îi/ pe care îi” (ex: ce-i zici, oamenii ce-i vezi pe stradă)

iau, iei, iau – de la verbul „a lua” (ex: eu iau masa, îţi iei rochia asta, ei iau maşina)

i-au, i-am – i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune (ex: i-au spus, i-am văzut)

ia-ţi – de la verbul „a lua”; -ţi are rolul pronumelui /tu/ (ex: ia-ţi /tu/ ceva frumos, ia-ţi telefonul) >>> se subînţelege că este vorba de TINE

i-aţi – pronume personal + aţi (ex: i-aţi văzut la şcoală, i-aţi spus adevărul)

ia – de la verbul „a lua” (ex: el ia masa la restaurant, ea ia note mari)

i-a – i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune (ex: /lui/ i-a venit taxi-ul, /ei/ i-a venit comanda)

iar – are sensul de „din nou” (ex: iar plouă, iar ai venit)

i-ar, mi-ar, v-ar, l-ar – partea dinaintea cratimei are rol de pronume personal (ex: /ei/ i-ar sta bine cu bluza asta, /mie/ mi-ar prinde bine o vacanţă,  /vouă/ v-ar fi plăcut spectacolul, /pe el/ l-ar prinde bine culoarea asta)

îmi – nu există î-mi sau îm-i !!!

îl – nu există î-l !!!

la – când indică direcţia (ex: m-am dus la film, la voi acasă e cald, mă rog la Dumnezeu)

l-a – l-ul are rol de pronume personal (ex: şeful l-a rugat pe colegul meu să... >>> /pe el/ l-a rugat)

lasă – nu există la-să, l-asă !!!

lăsaţi – nu există lăsa-ţi !!! (ex: lăsaţi lucrurile aşa cum le-aţi găsit, lăsaţi copilul în pace, ne lăsaţi să ne jucăm?) >>> se subînţelege că este vorba despre VOI / Dumneavoastră

lasă-ţi – nu există lasăţi !!!; -ţi are rol de pronume personal (ex: /tu/ lasă-ţi telefonul acasă, lasă-ţi părul lung) >>> se subînţelege că este vorba despre TINE

mai – luna mai din calendar şi pe post de adverb de întărire (ex: mai mult, mai bine, mai sus, mai tare)

m-ai, m-aţi, v-aţi, te-am – partea dinaintea cratimei are rol de pronume personal (m-, v-, te-) iar partea de după cratimă este un verb auxiliar (ex: m-aţi surprins, te-am văzut, v-aţi întors)

mie – rol de pronume, răspunde la întrebarea „Cui?” şi este însoţit de „îmi” (ex: mie îmi place melodia asta, îmi aduce mie) sau rol de numeral (ex: am o mie de motive să...)

mi-e – când poate fi înlocuit cu „îmi este” (ex: mi-e sete, mi-e dor)

nai – instrument muzical

n-ai, n-am, n-avem – nu este obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte pentru scurtarea pronunţiei ţinând locul unei vocale (ex: nu ai, nu am, nu avem)

nea  = zăpadă

ne-a, ne-am – ne- are rol de pronume personal; /pe noi / nouă/ noi/ (ex: ne-a minţit, ne-a spus că vine, ne-am distrat) >>> se subînţelege că este vorba de NOI

printr-o, printr-un – nu există printro sau printrun !!!

sau – când are sensul de „ori”; e vorba de o alegere (ex: mergem la film sau la restaurant, vrei vin sau bere)

s-au – când în faţa poate fi completat cu „ei/ele” (ex: /ele/ s-au dus la film; /ei/ s-au distrat)

sa – când arată posesia, înseamnă a lui/a ei (ex: cartea sa e pe jos, maşina sa e stricată)

s-a – când în faţă poate fi completat cu „el/ea” (ex: /el/ s-a dus afară, /ea/ s-a trezit)

săi – arată posesia, ai ei/ ai lui (ex: copiii săi sunt cuminţi)

să-i – cratima înlocuieşte vocala „î” , -i are rol de pronume (ex: să-i spui că... >>> să îi spui că...) Nu există s-ăi !!!
ţineţi – se referă la VOI / Dumneavoastră (ex: cu ce echipă ţineţi, ţineţi bine de volan)
ţine-ţi – -ţi are rol de pronume personal, se referă la TINE (ex: ţine-ţi lucrarea în faţă, ţine-ţi mâinile acasă)
va – pentru viitor (ex: va spune, va citi, va creşte, va fi, se va căsători)
v-a – v-ul este o formă a pronumelui „vouă” (ex: v-a adus, v-a învăţat, v-a spus >>> a spus vouă)
voi – nu există v-oi, vo-i !!!

De asemenea, orice personalizare (trimitere la o persoană) pe care vreţi să o faceţi unui verb, trebuie arătată printr-o cratimă, ex: fereşte-te; calmează-l, iubeşte-o, aranjează-le, spune-mi, cântă-ne.

Chiar aşa de grea e limba română? J

Aştept şi alte ortograme în comentarii, dacă le-am uitat eu.