Femei = Barbaţi ?

"When men attempt bold gestures, generally it's considered romantic. When women do it, it's often considered desperate or psychotic."

Total de acord.

Nu există egalitate între sexe. Nici în cazul de faţă, nici în multe altele. Nu vreau să fiu o luptătoare pentru această egalitate, pentru simplul fapt că... nu cred în ea.

Poate ar fi normal să iau partea femeilor, dar în discuţia asta nu pot şi nici nu mi se pare logic să o fac. Şi asta pentru că, femeile nu cred cu adevărat în această egalitate.

Desigur, dacă trăim într-o ţară cât de cât cizilizată, avem drepturi egale. Dreptul la viaţă, dreptul la vot, dreptul la o carieră, dreptul la o opinie. Iar acest blog este opinia MEA.

Însă, după părerea MEA, egalitatea între sexe, nu există! Femeile care cer o astfel de egalitate sunt şi cele mai ipocrite. Femeile promovează egalitatea între sexe, dar, tot femeilor, li se pare normal ca, de exemplu, bărbatul să fie cel care plăteşte o notă de plată la restaurant, bărbatul să care plasele cu cumpărături, bărbatul să schimbe becul, bărbatul să ducă gunoiul etc etc! Nu înţelegeţi greşit, nu mă refer doar la faptul că femeile nu sunt şi nici nu vor fi egale din punct de vedere fizic cu bărbaţii. Ci şi în multe, multe, multe alte cazuri.

Femeile, prin natura lor, vor posta întotdeauna în fiinţa sensibilă, neajutorată, delicată, naivă, în care să nu dai nici măcar cu o floare. Nu spun, Doamne Fereşte, că trebuie lovită, spun doar că femeia îşi intra foarte uşor în rolul de victimă. Ca bărbat, nu o poţi jigni, nu o poţi face să sufere, nu poţi face glume proaste cu ea. Dacă o faci, eşti un porc, un nesimţit, un misogin.

Urăsc misoginii de prost gust, însă urăsc mai tare femeile ipocrite.

Încercaţi să vă închipuiţi lumea ca pe o scenă. Pe scenă, in the spotlight, e femeia. În public însă, sunt bărbaţii. Tot, TOT ce face femeia, o face pentru bărbaţi. Îşi pune o tonă de machiaj pe faţă, îşi ia tocuri de 20 cm, urmează cure de slăbire, se îmbracă mai mult sau mai puţin provocator. Pentru CE? Pentru ea? Nu. Pentru bărbaţi. Pentru a întoarce priviri pe stradă, pentru a se face remarcată, pentru a fi MAI importantă, pentru a fi în centrul atenţiei. Iar bărbaţii nu au nimic împotriva acestui lucru.

Bărbaţii nu cred că au nimic împotriva egalităţii între sexe, însă au împotriva ipocritelor de care aminteam mai sus.

Dragi femei, nu mai cereţi egalitate între sexe când e evident că nu o vreţi cu adevărat, cu tot ce implică ea.

La urma urmei, this is a man’s world, dar femeia este şi va încerca să fie mereu „in the spotlight”!

Nu omorâţi limba română !

M-am hotărât că e vremea unei astfel de postări, sperând într-o îmbunătăţire, fie ea şi mică.

O să trec direct la subiect, încercând să fiu cât mai simplă în exprimări, nu vreau ca unii care ajung pe pagina asta din nevoie să plece mai confuzi decât au venit.

Am ales următoarele exemple, fiind foarte folosite, fiind şi foarte des folosite în mod greşit, în special pe internet. Încerc, aşadar, o uşoară lecţie educativă.

Lecţia de azi: Unde şi când punem cratimă ?

aţi – se foloseşte în cele mai multe cazuri, ajutând la formarea timpului trecut (ex: aţi dansat, aţi fost, aţi ştiut, aţi învăţat) >>> se subînţelege că este vorba despre VOI

a-ţi – atunci când -ţi are funcţia de pronume şi însemnă „îţi”, cratima ţinând locul vocalei î (a-ţi aduce aminte, a-ţi face pe plac, a-ţi explica) >>> se subînţelege că este vorba de TINE

c-ai, c-am – nu este obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte pentru scurtarea pronunţiei ţinând locul unei vocale (ex: că ai; că am)

cai – animale ; cam – când înseamnă „destul de” , „aproximativ” (ex: stai cam departe)

ce-ţi – Nu există ceţi sau ceţ-i !!! Cratima înlocuieşte vocala „î”.
cel, cea, cei – se referă la un el/ ea/ ei şi este însoţit de un adjectiv (ex: băiatul cel mare, fata cea mare, cei tineri) Obs.: „cel” este folosit şi când arată gradul  de comparaţie al unui adverb (ex: el aleargă cel mai repede)

ce-l - cratima ţine locul vocalei „î”; poate fi înlocuit cu „ce îl” sau cu „pe care îl” (ex: pachetul ce-l ai în mână)

ce-a – formă mai scurtă de pronunţare pentru „ce a” (ex: ce-a făcut/ ce a făcut; ce-a/ ce a spus)

ce-i – cratima ţine locul vocalei „î”; poate fi înlocuit cu „ce îi/ pe care îi” (ex: ce-i zici, oamenii ce-i vezi pe stradă)

iau, iei, iau – de la verbul „a lua” (ex: eu iau masa, îţi iei rochia asta, ei iau maşina)

i-au, i-am – i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune (ex: i-au spus, i-am văzut)

ia-ţi – de la verbul „a lua”; -ţi are rolul pronumelui /tu/ (ex: ia-ţi /tu/ ceva frumos, ia-ţi telefonul) >>> se subînţelege că este vorba de TINE

i-aţi – pronume personal + aţi (ex: i-aţi văzut la şcoală, i-aţi spus adevărul)

ia – de la verbul „a lua” (ex: el ia masa la restaurant, ea ia note mari)

i-a – i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune (ex: /lui/ i-a venit taxi-ul, /ei/ i-a venit comanda)

iar – are sensul de „din nou” (ex: iar plouă, iar ai venit)

i-ar, mi-ar, v-ar, l-ar – partea dinaintea cratimei are rol de pronume personal (ex: /ei/ i-ar sta bine cu bluza asta, /mie/ mi-ar prinde bine o vacanţă,  /vouă/ v-ar fi plăcut spectacolul, /pe el/ l-ar prinde bine culoarea asta)

îmi – nu există î-mi sau îm-i !!!

îl – nu există î-l !!!

la – când indică direcţia (ex: m-am dus la film, la voi acasă e cald, mă rog la Dumnezeu)

l-a – l-ul are rol de pronume personal (ex: şeful l-a rugat pe colegul meu să... >>> /pe el/ l-a rugat)

lasă – nu există la-să, l-asă !!!

lăsaţi – nu există lăsa-ţi !!! (ex: lăsaţi lucrurile aşa cum le-aţi găsit, lăsaţi copilul în pace, ne lăsaţi să ne jucăm?) >>> se subînţelege că este vorba despre VOI / Dumneavoastră

lasă-ţi – nu există lasăţi !!!; -ţi are rol de pronume personal (ex: /tu/ lasă-ţi telefonul acasă, lasă-ţi părul lung) >>> se subînţelege că este vorba despre TINE

mai – luna mai din calendar şi pe post de adverb de întărire (ex: mai mult, mai bine, mai sus, mai tare)

m-ai, m-aţi, v-aţi, te-am – partea dinaintea cratimei are rol de pronume personal (m-, v-, te-) iar partea de după cratimă este un verb auxiliar (ex: m-aţi surprins, te-am văzut, v-aţi întors)

mie – rol de pronume, răspunde la întrebarea „Cui?” şi este însoţit de „îmi” (ex: mie îmi place melodia asta, îmi aduce mie) sau rol de numeral (ex: am o mie de motive să...)

mi-e – când poate fi înlocuit cu „îmi este” (ex: mi-e sete, mi-e dor)

nai – instrument muzical

n-ai, n-am, n-avem – nu este obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte pentru scurtarea pronunţiei ţinând locul unei vocale (ex: nu ai, nu am, nu avem)

nea  = zăpadă

ne-a, ne-am – ne- are rol de pronume personal; /pe noi / nouă/ noi/ (ex: ne-a minţit, ne-a spus că vine, ne-am distrat) >>> se subînţelege că este vorba de NOI

printr-o, printr-un – nu există printro sau printrun !!!

sau – când are sensul de „ori”; e vorba de o alegere (ex: mergem la film sau la restaurant, vrei vin sau bere)

s-au – când în faţa poate fi completat cu „ei/ele” (ex: /ele/ s-au dus la film; /ei/ s-au distrat)

sa – când arată posesia, înseamnă a lui/a ei (ex: cartea sa e pe jos, maşina sa e stricată)

s-a – când în faţă poate fi completat cu „el/ea” (ex: /el/ s-a dus afară, /ea/ s-a trezit)

săi – arată posesia, ai ei/ ai lui (ex: copiii săi sunt cuminţi)

să-i – cratima înlocuieşte vocala „î” , -i are rol de pronume (ex: să-i spui că... >>> să îi spui că...) Nu există s-ăi !!!
ţineţi – se referă la VOI / Dumneavoastră (ex: cu ce echipă ţineţi, ţineţi bine de volan)
ţine-ţi – -ţi are rol de pronume personal, se referă la TINE (ex: ţine-ţi lucrarea în faţă, ţine-ţi mâinile acasă)
va – pentru viitor (ex: va spune, va citi, va creşte, va fi, se va căsători)
v-a – v-ul este o formă a pronumelui „vouă” (ex: v-a adus, v-a învăţat, v-a spus >>> a spus vouă)
voi – nu există v-oi, vo-i !!!

De asemenea, orice personalizare (trimitere la o persoană) pe care vreţi să o faceţi unui verb, trebuie arătată printr-o cratimă, ex: fereşte-te; calmează-l, iubeşte-o, aranjează-le, spune-mi, cântă-ne.

Chiar aşa de grea e limba română? J

Aştept şi alte ortograme în comentarii, dacă le-am uitat eu.

25

Ieri am ajuns la fascinanta vârstă de 25 de ani. Pentru unii fascinantă, pentru mine demoralizantă. „Viaţa abia acum începe” încerca lumea să mă-mbărbăteze. Nu! Viaţa a început când te-ai născut! Ai căpătat libertate oficială la 18. Iar de atunci toţi anii care trec, te îmbătrânesc.

Pentru mine 25 e demoralizant. E momentul când, la un sfert de secol, realizez că nu am realizat nimic. E momentul când nu ştiu ce voi face în continuare. E momentul când nu am nicio explicaţie logică pentru firele albe din cap. E momentul când realizez ca poate... mi-am pierdut momentul!

De când m-am născut am fost învăţată să am aşteptări înalte. Întotdeauna am crezut că „pot mai bine de atât”. Din punct de vedere profesional, dar şi din punct de vedere personal. Am trecut peste mulţi şi multe, fiind sigură că voi găsi ceva mai bun. Societatea m-a făcut să cred că dacă am o facultate terminată, lucrurile vor veni de la sine. Şi că totul va fi perfect. Dar nu este. 

Da, am fost în locuri în care doar visam că o să ajung. În locuri în care mulţi încă visează că pot ajunge. Am cunoscut oameni care mi-au schimbat modul de gândire, care mi-au schimbat personalitatea, am văzut locuri şi oameni care m-au influenţat şi mi-au schimbat principiile de viaţă. Însă acum, toate aceste locuri şi toţi aceşti oameni sunt doar amintiri şi poveşti care încep cu „Când am fost eu în....”

Oarecum ciudat, având în vedere unde am ajuns acum, însă nu regret nimic din ce am făcut. Nu regret nicio decizie luată. Cred totuşi că am trecut prea uşor peste momente care, poate dacă le-aş fi dat mai multă atenţie, m-ar fi dus într-un loc mai bun. Dar am fost orbită de euforia vieţii independente, de libertatea pe care mi-am dorit-o şi pe care am şi primit-o, am fost orbită de oameni şi lucruri. Am făcut greşeli, dar mi-am spus întotdeauna că viaţa merge înainte. De aceea mi-am dorit să fac şi alte greşeli. Pentru că am putut! Am fost tot timpul sigură că atunci când va fi MOMENTUL, voi ştii, şi mă voi liniştii. Fie nu a apărut, fie nu l-am văzut eu şi l-am lăsat să treacă. Nu ştiu. Tot ce ştiu e că nu sunt acolo unde ma gândeam acum 10 ani că o să fiu. Şi sunt atât de departe, pentru că nici nu ştiu exact unde vroiam să fiu.

Nu regret deciziile luate, nu regret greşelile făcute şi probabil, dacă ar fi să-mi trăiesc viaţa încă odată, din păcate cred că aş trăi-o exact la fel. Şi nu pentru că nu am învăţat din greşeli, ci pentru că acestea m-au definit.

25 nu e numai vârsta la care realizez că nu ştiu ce-am făcut cu viaţa mea şi încotro să o apuc, ci e şi vârsta la care realizez că dacă aş primi o nouă şansă, aş face exact aceleaşi greşeli şi că aş avea aceleaşi aşteptări înalte pe care încă le am şi acum.