M-am hotărât că e vremea unei astfel de postări, sperând într-o îmbunătăţire,
fie ea şi mică.
O să trec direct la subiect, încercând să fiu cât mai simplă în
exprimări, nu vreau ca unii care ajung pe pagina asta din nevoie să plece mai
confuzi decât au venit.
Am ales următoarele exemple, fiind foarte folosite, fiind şi foarte des
folosite în mod greşit, în special pe internet. Încerc, aşadar, o uşoară lecţie educativă.
Lecţia de azi: Unde şi când punem cratimă ?
aţi – se foloseşte în cele mai multe cazuri, ajutând la
formarea timpului trecut (ex: aţi dansat, aţi fost, aţi ştiut, aţi învăţat)
>>> se subînţelege că este vorba despre VOI
a-ţi – atunci când -ţi
are funcţia de pronume şi însemnă „îţi”, cratima ţinând locul vocalei î (a-ţi
aduce aminte, a-ţi face pe plac, a-ţi explica) >>> se subînţelege că
este vorba de TINE
c-ai, c-am – nu este obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte
pentru scurtarea pronunţiei ţinând locul unei vocale (ex: că ai; că am)
cai – animale ; cam –
când înseamnă „destul de” , „aproximativ” (ex: stai cam departe)
ce-ţi – Nu există ceţi sau ceţ-i !!! Cratima înlocuieşte
vocala „î”.
cel, cea, cei – se referă la un el/
ea/ ei şi este însoţit de un adjectiv (ex: băiatul cel mare, fata cea mare, cei
tineri) Obs.: „cel” este folosit şi când arată gradul de comparaţie al unui adverb (ex: el aleargă
cel mai repede)
ce-l - cratima ţine locul vocalei „î”;
poate fi înlocuit cu „ce îl” sau cu „pe care îl” (ex: pachetul ce-l ai în mână)
ce-a – formă mai scurtă de pronunţare
pentru „ce a” (ex: ce-a făcut/ ce a făcut; ce-a/ ce a spus)
ce-i – cratima ţine locul vocalei „î”;
poate fi înlocuit cu „ce îi/ pe care îi” (ex: ce-i zici, oamenii ce-i vezi pe
stradă)
iau, iei, iau – de la verbul „a lua” (ex: eu iau masa, îţi iei rochia
asta, ei iau maşina)
i-au, i-am – i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune (ex:
i-au spus, i-am văzut)
ia-ţi – de la verbul „a
lua”; -ţi are rolul pronumelui /tu/ (ex: ia-ţi /tu/ ceva frumos, ia-ţi
telefonul) >>> se subînţelege că este vorba de TINE
i-aţi – pronume personal + aţi (ex: i-aţi văzut la şcoală,
i-aţi spus adevărul)
ia – de la verbul „a
lua” (ex: el ia masa la restaurant, ea ia note mari)
i-a – i-ul are rol de pronume personal; urmează o acţiune
(ex: /lui/ i-a venit taxi-ul, /ei/ i-a venit comanda)
iar – are sensul de „din nou” (ex: iar plouă, iar ai
venit)
i-ar, mi-ar, v-ar,
l-ar – partea dinaintea cratimei
are rol de pronume personal (ex: /ei/ i-ar sta bine cu bluza asta, /mie/ mi-ar
prinde bine o vacanţă, /vouă/ v-ar fi
plăcut spectacolul, /pe el/ l-ar prinde bine culoarea asta)
îmi – nu există î-mi sau îm-i !!!
îl – nu există î-l !!!
la – când indică direcţia (ex: m-am dus la film, la voi
acasă e cald, mă rog la Dumnezeu)
l-a – l-ul are rol de pronume personal (ex: şeful l-a
rugat pe colegul meu să... >>> /pe el/ l-a rugat)
lasă – nu există la-să, l-asă !!!
lăsaţi – nu există lăsa-ţi !!! (ex: lăsaţi lucrurile aşa cum le-aţi găsit, lăsaţi copilul în pace, ne
lăsaţi să ne jucăm?) >>> se subînţelege că este vorba despre VOI / Dumneavoastră
lasă-ţi – nu există lasăţi !!!; -ţi are rol de pronume personal (ex: /tu/ lasă-ţi telefonul acasă,
lasă-ţi părul lung) >>> se subînţelege că este vorba despre TINE
mai – luna mai
din calendar şi pe post de adverb de întărire (ex: mai mult, mai bine, mai sus,
mai tare)
m-ai, m-aţi, v-aţi, te-am –
partea dinaintea cratimei are rol de pronume personal (m-, v-, te-) iar
partea de după cratimă este un verb auxiliar (ex: m-aţi surprins, te-am văzut, v-aţi
întors)
mie – rol de pronume, răspunde la
întrebarea „Cui?” şi este însoţit de „îmi” (ex: mie îmi place melodia asta, îmi
aduce mie) sau rol de numeral (ex: am o mie de motive să...)
mi-e – când poate fi înlocuit cu „îmi
este” (ex: mi-e sete, mi-e dor)
nai – instrument muzical
n-ai, n-am, n-avem – nu este
obligatorie folosirea cratimei, se foloseşte pentru scurtarea pronunţiei ţinând
locul unei vocale (ex: nu ai, nu am, nu avem)
nea = zăpadă
ne-a, ne-am – ne-
are rol de pronume personal; /pe noi / nouă/ noi/ (ex: ne-a minţit, ne-a spus
că vine, ne-am distrat) >>> se subînţelege că este vorba de NOI
printr-o, printr-un – nu există printro
sau printrun !!!
sau – când are
sensul de „ori”; e vorba de o alegere (ex: mergem la film sau la restaurant,
vrei vin sau bere)
s-au – când în
faţa poate fi completat cu „ei/ele” (ex: /ele/ s-au dus la film; /ei/ s-au
distrat)
sa – când arată
posesia, înseamnă a lui/a ei (ex: cartea sa e pe jos, maşina sa e stricată)
s-a – când în
faţă poate fi completat cu „el/ea” (ex: /el/ s-a dus afară, /ea/ s-a trezit)
săi – arată posesia,
ai ei/ ai lui (ex: copiii săi sunt cuminţi)
să-i – cratima înlocuieşte vocala „î”
, -i are rol de pronume (ex: să-i spui că... >>> să îi spui că...) Nu există s-ăi !!!
ţineţi – se referă la VOI / Dumneavoastră
(ex: cu ce echipă ţineţi, ţineţi bine de volan)
ţine-ţi – -ţi are rol de pronume
personal, se referă la TINE (ex: ţine-ţi lucrarea în faţă, ţine-ţi mâinile
acasă)
va – pentru viitor (ex: va spune, va
citi, va creşte, va fi, se va căsători)
v-a – v-ul este o formă a pronumelui „vouă” (ex: v-a adus, v-a învăţat, v-a
spus >>> a spus vouă)
voi – nu există v-oi, vo-i !!!
De asemenea, orice personalizare (trimitere la
o persoană) pe care vreţi să o faceţi unui verb, trebuie arătată printr-o
cratimă, ex: fereşte-te; calmează-l, iubeşte-o, aranjează-le, spune-mi, cântă-ne.
Chiar aşa de grea e limba română? J
Aştept şi alte ortograme în comentarii, dacă le-am
uitat eu.