Pagini

Mă îndoiesc, deci gândesc. Gândesc, deci exist.

Monday, October 8, 2012

25


Ieri am ajuns la fascinanta vârstă de 25 de ani. Pentru unii fascinantă, pentru mine demoralizantă. „Viaţa abia acum începe” încerca lumea să mă-mbărbăteze. Nu! Viaţa a început când te-ai născut! Ai căpătat libertate oficială la 18. Iar de atunci toţi anii care trec, te îmbătrânesc.
Pentru mine 25 e demoralizant. E momentul când, la un sfert de secol, realizez că nu am realizat nimic. E momentul când nu ştiu ce voi face în continuare. E momentul când nu am nicio explicaţie logică pentru firele albe din cap. E momentul când realizez ca poate... mi-am pierdut momentul!
De când m-am născut am fost învăţată să am aşteptări înalte. Întotdeauna am crezut că „pot mai bine de atât”. Din punct de vedere profesional, dar şi din punct de vedere personal. Am trecut peste mulţi şi multe, fiind sigură că voi găsi ceva mai bun. Societatea m-a făcut să cred că dacă am o facultate terminată, lucrurile vor veni de la sine. Şi că totul va fi perfect. Dar nu este. 
Da, am fost în locuri în care doar visam că o să ajung. În locuri în care mulţi încă visează că pot ajunge. Am cunoscut oameni care mi-au schimbat modul de gândire, care mi-au schimbat personalitatea, am văzut locuri şi oameni care m-au influenţat şi mi-au schimbat principiile de viaţă. Însă acum, toate aceste locuri şi toţi aceşti oameni sunt doar amintiri şi poveşti care încep cu „Când am fost eu în....”
Oarecum ciudat, având în vedere unde am ajuns acum, însă nu regret nimic din ce am făcut. Nu regret nicio decizie luată. Cred totuşi că am trecut prea uşor peste momente care, poate dacă le-aş fi dat mai multă atenţie, m-ar fi dus într-un loc mai bun. Dar am fost orbită de euforia vieţii independente, de libertatea pe care mi-am dorit-o şi pe care am şi primit-o, am fost orbită de oameni şi lucruri. Am făcut greşeli, dar mi-am spus întotdeauna că viaţa merge înainte. De aceea mi-am dorit să fac şi alte greşeli. Pentru că am putut! Am fost tot timpul sigură că atunci când va fi MOMENTUL, voi ştii, şi mă voi liniştii. Fie nu a apărut, fie nu l-am văzut eu şi l-am lăsat să treacă. Nu ştiu. Tot ce ştiu e că nu sunt acolo unde ma gândeam acum 10 ani că o să fiu. Şi sunt atât de departe, pentru că nici nu ştiu exact unde vroiam să fiu.
Nu regret deciziile luate, nu regret greşelile făcute şi probabil, dacă ar fi să-mi trăiesc viaţa încă odată, din păcate cred că aş trăi-o exact la fel. Şi nu pentru că nu am învăţat din greşeli, ci pentru că acestea m-au definit.
25 nu e numai vârsta la care realizez că nu ştiu ce-am făcut cu viaţa mea şi încotro să o apuc, ci e şi vârsta la care realizez că dacă aş primi o nouă şansă, aş face exact aceleaşi greşeli şi că aş avea aceleaşi aşteptări înalte pe care încă le am şi acum.

4 comments:

  1. Ai doar 25 de ani. suntem inca copii si debusolati.Nu e demoralizatn si ar trebuie sa te bucuri de anii de libertate pe inca ii ai(avem). Nu e momentul sa ne punem asemenea probleme. un astfel de discurs as astepta sa vina din partea unei de persoane de cel putin 40 de ani. Cata, noi inca suntem la inceput de drum. Usor, usor descoperim ce vrem de la viata si cum putem obtine ceea ce vrem.

    Bafta si succes in tot ceea ce intreprinzi :D

    ReplyDelete
  2. Ar trebui sa-ti predau eu o lectie de limba romana legata de "i"-urile de la capatul cuvintelor !
    1: copy / paste: "voi ştii, şi mă voi liniştii" - ambele cuvinte se scriu cu un singur "i" :)
    Verbul "a sti" conjugare le viitor:
    eu voi sti noi vom sti
    tu vei sti voi veti sti
    el/ea va sti el/ea va sti
    iar "linistii" se scrie cu 2 la pers I singular cand il folosesti ca oltenii la perfectul simplu: "ma linistii" (adica numai ce m`am linistit) :)
    iar on`topic: nu ma mira cu nimic faptul ca gandesti asa si ca n`ai nimic, esti in romania si asta spune totul, n`ai nici sperante in tara aia...in rest, bafta sa ajungi plecata de acolo ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc de lectie. Intotdeauna am avut problema cu i-urile. Am mai multe probleme, asta e doar una din ele :)
      O alta problema o am cu cei care dau lectii de viata anonimi, dar asta este cu totul alta poveste. ;) Stai linistit/a, sperante si vise inca am.

      Delete
  3. a, am uitat sa ma semnez, sa ma scuzi, dar ma cam grabeam: Jantuan Eugeniu.

    ReplyDelete