Pagini

Mă îndoiesc, deci gândesc. Gândesc, deci exist.

Tuesday, February 21, 2012

Smartphone-urile: fiţă sau necesitate?


Mi-am luat şi eu smartphone acum câteva luni. Am dat 550 ron pe el (plus prelungire de abonament). Am avut bani deoparte special pt investiţia asta. Pot spune că a fost un moft, întrucât telefonul pe care îl aveam înainte funcţiona perfect. În fine.
Telefonul nu îl folosesc la capacitate maximă. Mă chinui uneori să scriu sms-uri (fiind touchscreen) sau să caut pe cineva prin agendă. Cu telefonul vechi puteam să fac asta chiar în timp ce conduceam, acum nici vorbă! Am multe aplicaţii instalate, dar nu prea mă joc pe telefon. Deşi internet-ul a fost principalul motiv pentru care mi-am luat smartphone, nu prea folosesc acest beneficiu... Maxim 50mb trafic/lună. Prefer laptop-ul, fără de care aş înnebuni! Telefonul îl mai folosesc pentru poze şi pentru muzică... dacă nu îmi uit căştile, lucru ce se întâmplă cam tot timpul. :)
Concluzia? Smartphone-ul = fiţă. (în cazul meu)

Vorbind însă strict de telefon mobil, recunosc că este imposibil să trăieşti în lumea asta fără telefon mobil.
Mă întreb, cum oare ne întâlneam acum 10-15 ani?! Pare că vorbesc de altă lume, nu? Când ne stabileam o oră şi un loc şi... reuşeam să ne întâlnim la locul stabilit, la ora stabilită! Fără telefon mobil! Acum ne stabilim ora şi locul şi... tot ne dăm zeci de telefoane sau mesaje: hai, mă, pe unde eşti? Hai mai repede că am ajuns deja! Stai că sunt în trafic! etc.
Iar dacă pleci de acasă fără telefon –> tragedie. Dacă îmi dau întâlnire cu cineva (chiar pe perioade scurte, de genul: în 5 minute) într-un loc, şi plec fără telefon, este CLAR că eu aştept într-o parte a clădirii, iar persoana cu care trebuie să mă întâlnesc în cealaltă parte a clădirii.
Cum oare nu se întâmpla asta acum 10 ani?
Sau se întâmpla şi nu ne păsa? Acum „timpul înseamnă mai mulţi bani” decât însemna atunci?
Generaţia tânără nu are nicio şansă să traiască fără telefoane mobile, având în vedere că la 7-8 ani au deja telefoane mobile. Iar unii au chiar smartphone-uri.
Sunt părinţii de vină? Au şi ei partea lor de vină: nu îşi învaţă copiii să aprecieze lucrurile, devin materialişti de mici. Dar... DAR, din alt punct de vedere, e o modalitate mai rapidă de a afla ce-ţi face copilul... pe unde umblă, ce a pătit... etc. Nu?
Eu însă mi-aduc aminte cu nostalgie când, fiind la joacă, mami mă chema la masă strigându-mă de pe balcon... nu mă suna pe mobil. Consider că generaţia mea e MULT mai frumoasă decât generaţia de azi! Noi am fost acolo la începuturile telefoanelor mobile. Înainte să fie color, înainte să fie fără antene, înainte să aibă camere foto, înainte să aibă net, înainte să fie touchscreen, înainte să fie telefonul mai „smart” decât utilizatorul... şi mai ales... noi nu aveam mii de mesaje şi minunte. Noi dădeam beep-uri: un beep însemna ceva, două beep-uri altceva. Dacă cineva „te prindea” când dădeai beep, stăteai cu mâna pe telefon să-l „prinzi” şi tu. Răzbunare, normal! :)
Parcă a trecut o viaţă şi au trecut numai... vro’ 10 ani! La fel vom simţi despre vremurile de azi şi peste 10 ani?! La fel de ciudate o să ni se pară smartphone-urile şi tabletele peste 10 ani?
Poate şi acum 10 ani dacă vedeam pe cineva cu un telefon cu cameră ziceam că „ia uite ce fiţe are aia/ala. Ce-i trebuie cameră? Telefonul e doar pentru sunat.” Sau mă rog, beep-uri. :) Eu una consideram fiţoase chiar şi persoanele care VORBEAU la telefon :))
Aşadar, de ce sunt „fiţe” dacă astea sunt vremurile? De ce să trăim în trecut, de ce să nu acceptăm tehnologia de care dispunem?
Nu putem trăi în trecut, putem privi spre viitor bucurându-ne de facilităţile prezentului!

Tehnologia e o dependenţă?
Da! O dependenţă necesară!

2 comments:

  1. Strange, exact la chestia asta m-am gandit azi noapte, am scriu si eu o povestioara pe tema asta :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si la ce concluzie ai ajuns?... Un link, ceva? :)

      Delete