Mamă, ce ţeapă ne-am luat!

Înhămaţi cu credinţă, smirenie şi pioşenie, ne-am îndreptat spre tradiţionala Slujbă de Înviere de la Mânăstire. (Sf. Ana – Orşova).

Drumul a fost cel obişnuit: un pic de bere, suc, seminţe, bârfe şi bancuri. Ajunşi sus (pe la 22:30) ne-am simţit ca primii invitaţi sosiţi la o petrecere, la care nici măcar sărbătoritul nu ajunsese. Ne-am aşezat strategic, pe marginea drumului, şi am aşteptat să fim binecuvântaţi de începerea slujbei. Încet, dar sigur, alţi credincioşi ajungeau şi ei la mânăstire. Unii deja beţi, unii cu băutura în mână, unele care au încurcat hainele de club cu cele de mânăstire şi aşa mai departe. Oricum, la mânăstire de Paşti se merge pentru a fi văzut. Dacă nu eşti acolo, nu exişti. Cam ca şi pe facebook. Evident, check-in-urile au început să curgă, smartphoanele erau mai luminate decât sufletele credincioşilor. Lume multă, oameni cu care nu schimbi o vorbă decât din an în Paşti (la propriu, nu la figurat!). Seminţele trosneau printre dinţi, preotul zicea ceva, nu prea îl băga nimeni în seamă... numai pe măicuţe le mai auzeai şi asta pentru că îţi zgâriau creierul cu vocea lor subţiată. Apoi, inevitabilul s-a produs:

Veeeniiiţi de luaţi lumiiinăăă...

Şi atunci s-a declanşat isteria. Se călcau în picioare pentru flacăra aia, de parcă viaţa lor ar fi depins de a fi sau nu primul care „ia lumină”. Se-mpingeau ca oile, hainele luau foc, părul lua foc,  îşi călcau în picioare credinţa, CA SǍ CE? În fine, nu sunt eu cea mai credincioasă persoană, poate e ceva neînţeles de muritorii de rând.

Ajunge  „lumina” şi prin zona în care „campasem” noi, rog frumos un luptător smierit să-mi dea şi mie lumină în candelă. Se pune dacă am luat-o indirect? O fi aprins-o cu bricheta... Oricum, mi s-a stins de jdemii de ori, cică am păcătuit mult, d’aia nu mă ţine lumina... J

Slujba a continuat, imnul „Hristos a înviat din morţi...” a fost interpretat într-un mare fel de toată mulţimea, nici nu te-ai fi gândit ce poate urma.

Tradiţionala desemnare a ghinionistului care trebuie să stea la coadă după Paşti a avut urmări neaşteptate. S-a făcut binecuvântata chetă pentru Paşti, iar ghinionistul s-a dus să ia punguliţele de pâine şi vin. I s-au comandat vreo 15 pungi: „Cum să mergem acas’ fără Paşti... păi degeaba am venit aici?!”

După vreo oră şi ceva de îndurat şi simţind pe propria piele credinţa puternică şi isterică, „aspostolul” nostru a revenit printre noi: Mi-a dat doar două, bă, şi i-am dat şi 17 lei...
Plus promisiunea anuală şi nelipsită: e ultima oară când mai stau la coadă!

Începând din acest an, s-a instaurat regula „nu mai mult de 2 pungi la fiecare”... La naiba cu credinţa, lumea a început să-şi bage, să-şi scoată, să-şi etaleze limbajul colorat, expresia auzită cel mai des fiind: ce ţeapă ne-am luat...

Pe la 2, ne-am început şi noi coborârea, lumina din candelă s-a mai stins de câteva ori, până la urmă am cedat oricărei tentative de a ajunge cu lumină acasă: las, ca o fi luat cumnată-mea.

Cam asta a fost „mânăstirea” pe anu’ ăsta. Vedem cum o fi la anu’.

Sărbători Fericite alături de cei dragi!